Agenția de Voluntari – AV România

Agentia de Voluntari este un proiect initiat din propria nevoie de a recruta voluntari pentru celelalte proiecte.

Având în vedere numărul mare de proiecte, este necesar un rulaj de aproximativ 100 voluntari pe an.

Pana in prezent am lucrat cu peste 300 de studenți și elevi în diferite proiecte sportive sau de Marketing digital. Îmi place să le fiu mentor si să invat la rândul meu ceva util de la ei. Pana acum am fost legați numai prin numele proiectelor. Este imperios necesar sa formăm o structură organizata in acest sens.

Ideea de la care se pleacă este ca noi să fim voluntari tot pentru noi. Adică să găsim proiecte în care dorim să ne implicăm si pe care ni le dorim să le vedem realizate.

Apoi, dacă alți organizatori sau alte ONG-uri au nevoie de resurse umane, să recrutăm de la noi. Și în același timp să colaborăm și cu companii care au nevoie de studenți ce se implică în activități sociale sau de orice fel.

Principalele activități:

– organizare de evenimente sportive
– dezvoltare web
– implementarea de proiecte ale studenților cu inițiativă

Acestea ar fi în mare. Probabil se vor ramifica mult la un moment dat.

Următoarele proiecte:

  • ASE Student Run
  • Bucharest Students Run
  • Afterwork Athletics Championships
  • Crosul Iubirii
  • Proiect web open spurce
  • Foto4races
  • Asociația Municipală de Atletism București

Ai un domeniu pentru care ai o pasiune? Hai sa iti foemam departamentul!

Proiecte de suflet

ASE Student Run

Eveniment non-profit pentru studenti si elevi

Crosul Iubirii

Pentru toti alergatorii care iubesc

Afterwork Athletics

Competitie Corporate în sala de atletism

Revigorarea atletismului bucureștean

Din funcția de președinte al Asociației Municipale de Atletism Bucuerști

Bucharest YMI

Young Marketers Internship