Prezentarea YouTubeMusic înainte de partea nasoală
YouTube Music este un serviciu de streaming și pentru mobile, permițând o experiență îmbunătățită prin navigarea printre melodii, transmisii, videoclipuri bazat pe genuri, liste de redare și recomandări. – spun ei.
Foarte mulți dintre noi accesăm YouTube pentru a asculta muzică, nu pentru a viziona clipuri, cu toate că există multe alte servicii chiar mult mai bune și fără reclame. Totuși, YouTube se bucură de popularitate, prin urmare, aici găsim orice. Parcă este altfel să ascultăm un album și să îi urmărim și clipul, să vedem ce a vrut să zică artistul, ce a gândit, cum a văzut el lumea prin muzica lui.
De multe ori, am dori să ascultăm muzică „în format mp3”, adică, să ne punem căștile în urechi (dau să dăm tare în tramvai, după caz), să băgăm telefonul în buzunar și atât.
Primul ecran din aplicație este cât se poate de comercial. Te lovește din prima.
Este chiar interesant pentru că îți oferă 2 alternative de a alege. Pentru un utilizator de rând, poate fi puțin derutantă sintaxa „Omite încercarea gratuită”.
Am omis, dacă este corect termenul, deci, am omis încercarea gratuită, pentru a folosi planul gratuit (adică, cel de bază). Ce îmbârligătură!
În ecranul următor poți alege niște artiști preferați. Deși m-am conectat cu contul meu, nu pare să știe cam ce îmi place. Mi-a dat cele mai populare canale din lume și național. În fine. Cu Armin nu am cum să greșesc.
Se vede că aplicația nu este finisată din moment ce nu îmi cunoaște preferințele.
Apoi, aleg ceva, iar el consideră că acelea sunt preferințele mele. Poate o avea un machine learning în spate. Vedem pe parcurs.
Pagina artistului îmi place. Simplă și cu info centrate pe cât de popular este.
Playerul este și el simplu.
Ceea ce devine foarte frustrant este că nu poți asculta muzică în background. Dar stați liniștiți, aceasta nu este o eroare. Sunt sigur că vor apărea reclamele și aici, acesta este scopul. Aplicația este bună pentru cei care au conexiune slabă la internet. Google poate face mai mulți bani dacă îi exploatează cumpa și pe aceștia.
După ce pui YouTube în fundal, acesta te întreabă: „Nu vrei ca muzica să se mai oprească? Încearcă Premium.”.
Termeni și condiții – nu te lăsa indus în eroare
Din cine știe ce listă de termeni și condiții, au extras pe scurt informațiile pe care le-am rescris mai jos. Sunt disponibile în primul ecran din YT Music, dacă apeși pe câmpul „Se aplică restricții” pe care sigur nu l-ai văzut în prima poză. :))
Doar cei care se abonează pentru prima dată la YouTube Red, Music Premium, YouTube Premium și Muzică Google play, sunt eligibili pentru perioadele de încercare gratuite, ofertele introductive și prețurile promoționale.
Cu alte cuvinte, gratis nu este chiar gratis.
Abonament lunar – perioadă de încercare de o lună. Dacă nu-ți anulezi abonamentul în timpul perioadei de încercare sau ulterior, vei fi taxat(ă) automat la prețul listat în fiecare lună, începând cu prima dată de facturare. Poți să-l anulezi oricând. Nu se acordă rambursări sau compensații pentru perioadele de facturare parțiale.
Nu este tocmai o restricție, dar na…este o parte din Politica de Rambursare ce poate fi citită făcând click pe un link foarte mic pentru dispozitivele mobile. Google penalizează site-urile care folosesc texte prea mici, elemente prea apropiate, dar ei nu își respectă propriul set de bune practici.
Revenind la textul de mai sus, exprimarea este cam vagă. Prima zi de facturare începe cu perioada gratuită? Sau cu cea când urmează să plătești o sumă ce se poate schimba oricând?
La final, scrie „Prețurile pot varia în funcție de utilizator. Google îți rezervă dreptul să modifice prețurile oricând„. Partea mișto este că Google știe ce cumpărăm online, cât.. Google știe ce venituri avem.
Tot în această listă de restricții care a devenit o listă a politicilor mai scrie că prin confirmarea achiziției confirmi că ai 18 ani – și pe rândul următor mai scrie „și că ești de acord cu acești termeni”. Pe ‘termeni’ este un link. Vă dați seama câte persoane stau să dea click. Oricum, este responsabilitatea noastră să ne informăm.
Orice serviciu trebuie plătit, dar poate că abordarea lor este cam agresivă. Există o ipoteză conform căreia oamenii s-au obșnuit să primească totul gratuit pe internet. Acum, granzii se luptă să schimbe acest lucru.